Home » D:News » Un război nuclear limitat ar putea duce la reducerea producţiei agricole pentru decenii

Un război nuclear limitat ar putea duce la reducerea producţiei agricole pentru decenii

Publicat: 20.04.2020
Un studiu recent a estimat care ar putea fi urmările unui război nuclear între India şi Pakistan.

Atunci când ne gândim la un război mondial ne imaginăm un conflict între Statele Unite ale Americii şi Fosta Uniune Sovietică, respectiv Fedraţia Rusă; de asemenea, în această situaţie luăm în calcul arsenalele lor de focoase nucleare care ar putea să distrugă viaţa pe Pământ de mai multe ori. Totuşi, un studiu recent ne poate face să ne îndreptăm atenţia şi către alte state al lumii, pentru care războiul nuclear ar putea fi o opţiune: India şi Pakistan. Cele două state au la dispoziţie aproximativ 150 de focoase nucleare, aproximativ 2 procente din toate armele nucleare din lume, notează Science Daily.

Acest studiu pleacă de la premisa că într-un conflict dintre cele două state sunt folosite arme nucleare care însumat au o masă de 100 de ori mai mare decât bomba aruncată de către SUA asupra oraşului Hiroshima în cel de Al Doilea Război Mondial. Detonarea acestor acestor arme ar putea arunca cinci milioane de praf în stratosferă care ar duce la o scădere a temperaturii globale cu aproximativ 1,8 grade Celsius pentru cel puţin cinci ani.

„Chiar şi acest război regional, limitat, ar avea implicaţii indirecte devastatoare la nivel mondial”, explică Jonas Jägermeyr, postdoctorand al Institutului Goddard pentru Studii Spaţiale din cadrul NASA. Acesta mai adaugă: „Ar depăşi cea mai mare foamete din istoria documentată”.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că culturile agricole din emisfera nordică vor cele mai afectate, vorbim regiunile folosite pentru agricultura industrializată din Europa, China, Rusia şi Statele Unite. Totuşi, nu acestea vor fi regiunile în care problemele cu hrana vor fi cele mai periculoase, dat fiind faptul că în statele din emisfera nordică producţia depăşeşte necesarul, surplusul este exportat către statele din emisferele sudice. Astfel, problemele din Nord se vor transpune în probleme şi pentru cei din Sud, aproximativ 20 de ţări mari, cu o populaţie care atinge aproximativ 1,3 miliarde de persoane.

Dat fiind faptul că această scădere a producţie va fi una graduală şi că statele din emisfera nordică au provizii pentru astfel de situaţie, problemele cu asigurarea hranei pentru populaţie vor putea să fie amânate câţiva ani. Totuşi, state precum Somalia, Niger, Rwanda, Honduras, Siria, Yemen şi Bangladesh vor fi primele afectate de această problemă.

Cercetătorii explică faptul că acest studiu prezintă un scenariu „conservator” în ceea ce priveşte armanentul folosit, existând posibilitatea ca India să aibă arme nucleare mai mari şi mai puternice faţa de Pakistan, dar şi al efectelor. Astfel, Jägermeyr, explică posibilitatea ca praful ridicat de către explozii să aibă un efect dublu: să răcească suprafaţa planetei, dar şi să încălzească stratosfera, ducând la dispariţia stratului de ozon.

Trebuie precizat faptul că conflictul dintre India şi Pakistan se află într-un război continuu şi că deţinerea armelor nucleare face ca un conflict deschis între cele două ţări să fie extrem de periculos pentru întreaga planetă.

Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Citeşte şi:

Ce s-ar întâmpla cu Pământul în cazul unui război nuclear?

Care sunt adevăratele pericole din spatele unui război nuclear?

Ce trebuie să faci ca să supravieţuieşti unui război nuclear?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro